De multe ori ignorati pe parcursul sedintelor de machiaj facute in graba, obrajii sunt cei care, de fapt si de drept, sunt cei mai vizibili. Sa invatam sa-i folosim!
Obrajii rotunjiti sunt cei care ne duc cu gandul la inocenta, insa o fata bucalata cu obraji roz s-ar putea sa nu ne mai flateze dupa varsta copilariei. Ei ne tradeaza cand ne indragostim, cu o roseata care apare de niciunde tocmai cand ne e lumea mai draga. Ei se lasa sarutati primii, cand buzele sunt prea pretioase pentru un asemenea afront. Si tot ei ne ajuta sa stralucim, cand stim sa-i punem in valoare.
Cele mai citite articole
Daca aveti pometi inalti, sunteti fericite. Femeile cu structura osoasa asemanatoare cu cea a lui Kate Moss se pot considera extrem de norocoase. Daca nu stiu cum sa-si aplice blush-ul, nu trebuie decat sa zambeasca si sa treaca cu pamatuful incarcat de culoare peste partea obrazului care se ridica.
Pentru celelalte, exista un truc simplu. Puneti doua degete de-o parte si de alta a nasului si aplicati fardul dincolo de ele, spre exterior.
Culoarea este un alt element importat cand alegem blush-ul. Cea mai flatanta este roz, daca tot ne dorim un look diafan. Dar de multe ori s-ar putea ca nuantele de piersica sau caisa sa vi se potriveasca mai bine. Nu va fie frica sa incercati. Mai rau decat sa gresiti culoarea blush-ului este sa gresiti cantitatea. Pamatuful se scutura intotdeauna inainte de a atinge obrajii, iar surplusul se indeparteaza fara mila. Asta daca nu sustineti un interviu pentru un post de clovn.