Home Familie Patut bebe atasat de patul parintilor! Bebelusii dorm mai bine alaturi de parinti

Patut bebe atasat de patul parintilor! Bebelusii dorm mai bine alaturi de parinti

by GetLokal.ro
patut bebe atasat de patul parintilor

Se spune ca bebelusii trebuie sa doarma singuri, inca din prima zi de viata, atat pentru a se obisnui in patuturile lor, dar si pentru ca este periculos sa doarma alaturi de parinti. Sunt multe curente si chiar oameni de stiinta care pledeaza pentru acest lucru. Dar, se pare ca in practica lucrurile stau altfel. Tot mai multi parinti adopta metoda “co-sleeping”, adica ii iau pe micuti cu ei in pat. Astfel, somnul celor mici nu mai este intrerupt, mamele pot alapta fara sa se trezeasca si toata familia se odihneste mai bine.

Am discutat despre aceasta practica cu Andreea Sfarlea, mama a doi copii si blogger in www.casutafericita.ro

 

In ziua de astazi se discuta foarte mult despre avantajele dormitului impreuna. Ar trebui ca bebelusii sa imparta patul cu mama sau cu parintii ori sa doarma separat, in patuturile lor? Care este parerea ta, Andreea, ca mama si ca femeie care s-a documentat mult pe aceasta tema?

Andreea Sfarlea: Inainte sa devin mama, imi imaginam o camera frumos decorata in care bebelusul meu o sa doarma, insa pe masura ce sarcina crestea si eu am reusit sa ma documentez mai mult, am ajuns la concluzia ca, cel putin in primele luni dupa nastere, ar fi ideal sa am bebelusul in aceeasi incapere cu mine.

Dupa ce fetita mea a venit pe lume, au inceput o serie de actiuni pe cat de repetitive, pe atat de obositoare: alaptat, adormit, trezit, plans, schimbat scutec, alaptat, adormit, trezit, plans… si asa mai departe…

Pe langa faptul ca nimeni nu dormea mai mult de doua ore fara sa se trezeasca, mai aveam si dureri, eram cu hormonii vraiste (ca orice lauza) si cand as fi putut sa dorm, nu o faceam de grija bebelusului. Oare nu ii e frig?… sau poate ii e cald?… dar oare mai respira?… nu auzeam nimic de la distanta! I-am lipit patutul de patul nostru si dormeam iepureste in timp ce o tineam pe Aimi de manuta printre zabrele. Hmm, nu era ok… dupa 3 luni, eram vraiste – franti de oboseala si stresati la maxim.

Acela a fost momentul in care rationalul ‘si-a luat vacanta’, am cedat instinctelor si am luat copilul in pat cu noi. Tot acela a fost momentul in care am avut cea mai mare revelatie posibila: am inceput sa dormim! 🙂 Nu 2, 3 ore legat… nu! Am inceput sa dormim catre 4 (!!!) ore. La scurt timp dormeam 6 ore si apoi nici nu ma mai trezeam: ma intorceam spre Aimi cand imi transmitea ca ii e foame si o alaptam fara ca macar sa ma trezesc pentru asta. 🙂 Dormeam toata noaptea – viata noastra devenise cu adevarat perfecta! 🙂

Ingrijorarea, insa, nu imi dadea pace: dar oare nu o puneam intr-o situatie riscanta? Ne-au trecut prin minte toate scenariile ingrozitoare pe care le-am auzit invocate de diversi ‘specialisti’ pentru a NU dormi impreuna cu copiii in aceelasi pat. Am inceput sa citesc studii si articole care tratau subiectul acesta.

Am aflat nu doar ca dormitul impreuna cu bebelusul (co-sleeping-ul) este complet lipsit de riscuri, in conditiile in care masurile de siguranta sunt indeplinite (sa se doarma intr-un pat cu saltea mai ferma, nu pe canapea, cu copilul la perete; sa nu existe perne/pilote/paturici care sa poata sa acopere accidental bebelusul; sa nu se fumeze in incapere si sa nu se consume bauturi alcoolice sau droguri de catre adultii care dorm in pat cu copiii), dar ca dormitul in pat impreuna cu parintii, este in esenta cel mai benefic lucru, atat pentru bebelus, cat si pentru parinti.

Vreau sa precizez cateva dintre beneficiile pe care le-am aflat si pe care le-am experimentat chiar noi in mod direct: mamele si bebelusii dorm mai bine si mai mult

– bebelusii intra in armonie cu mamele, ritmul respiratiei si cel cardiac se sincronizeaza si acest lucru nu doar ca ofera un somn mai adanc, odihnitor, dar chiar poate sa previna sindromul mortii infantile, deoarece bebelusul nu ‘uita’ sa respire, iar mama este prezenta, poate sa reactioneze foarte rapid daca apare o problema. Usureaza alaptatul si chiar faciliteaza alaptatul prelungit;

– este foarte usor sa alaptezi daca nu e nevoie sa te trezesti sau sa te ridici din pat pentru a face asta. Mamele care impart patul cu bebelusii lor ajung sa anticipeze instinctiv mesele si pot sa-si alapteze bebelusii intr-un mod atat de eficient, incat acestia nu se trezesc deloc si imediat dupa ce mananca, intra inapoi in somnul profund;

– se creeaza o legatura foarte puternica intre tata si bebelus. In contextul contemporan in care tatal lucreaza multe ore pe zi si petrece putin timp cu familia, dormitul impreuna poate sa compenseze absenta diurna. Totodata, exista studii care demonstreaza ca inclusiv tatii sunt influentati hormonal de ‘co-sleeping’;

– bebelusul se dezvolta mai bine – bebelusul creste mai bine, se dezvolta atat fizic, cat si emotional mai bine atunci cand doarme impreuna cu parintii, decat o face daca doarme solitar.

In incheiere vreau sa va ofer linkul catre un articol foarte bun in care sunt sumarizate mai multe studii care sustin motivele stiintifice pentru care dormitul impreuna cu bebelusii este cea mai buna varianta pentru toata lumea: http://www.askdrsears.com/topics/health-concerns/sleep-problems/scientific-benefits-co-sleeping

Somn usor!

You may also like