Sezonul rece se apropie cu pași repezi, la fel și momentul în care începem să ne aprovizionăm cu legume și fructe pentru a la transforma în murături, zacuscă sau în dulceață. Sunt metode eficiente de conservare a alimentelor, care ne ajută să ne bucurăm întreaga iarnă de preparate gustoase.
Vestea bună este că acestea nu sunt singurele metode prin care putem consuma alimente specifice sezonului cald, chiar și în toiul iernii. Iată ce metode de conservare a alimentelor ai la dispoziție, astfel încât să te bucuri de gustul fructelor și legumelor chiar și în extrasezon:
Congelarea
Dacă vrei să savurezi căpșuni sau vișine românești toamna sau să mănânci salată de vinete oricând ți se face poftă, o soluție la îndemâna tuturor și care nu impune aptitudini în bucătărie este păstrarea alimentelor la congelator. Asigură-te că ai suficient spațiu în congelator pentru a depozita toate alimentele. O soluție de mare ajutor poate fi o combina frigorifica Arctic, care îți va oferi spațiul de care ai nevoie, atât pentru carne, cât și pentru legumele și fructele pe care vrei să le congelezi.
Murarea
Castraveți, gogoșari, varză murată și lista poate continua. Murarea este o metodă de conservare care îți poate solicita cel puțin o jumătate de zi, însă poți obține cu ajutorul ei preparate delicioase, care pot însoți cu succes o porție de friptură. Murarea se poate face fie prin adăugare de sare, fie prin utilizarea oțetului. Spre deosebire de conservarea cu oțet, cea cu sare crește și valoarea nutrițională a mâncării, venind cu un plus de probiotice
Deshidratarea
Cele mai citite articole
Dacă îți place gustul fructelor deshidratate, află că le poți pregăti chiar la tine acasă, cu ajutorul unui deshidrator de alimente. Poți introduce în el aproape orice fructe și legume îți trec prin minte. Totodată, acest dispozitiv te ajută să-ți prepari singur chipsuri din legume, un deliciu pentru serile de weekend petrecute în fața TV-ului.
Conservarea cu ajutorul zahărului
Îți place să mănânci dulceață pe pâine? Dacă vrei să fii sigur că ai parte de ea tot sezonul rece, pregătește dulceața în bucătărie și conserv-o cu ajutorul zahărului, după care o introduci în borcane de sticlă sau metal, pe care le închizi etanș. Pentru ca acesta să se păstreze bine mult timp, este important ca gemul să fie introdus în borcane când are o temperatură între 100°C și 150°C, pentru că, în acest fel, se distrug bacteriile.
Afumarea
Afumarea este o metodă de conservare a cărnii, a peștelui sau a brânzeturilor. Sărarea și afumarea produselor alimentare de acest fel acționează ca antiseptice, ferind alimentele de atacul microorganismelor. Afumarea poate fi o metodă mai anevoioasă de conservare a alimentelor în apartamentele de bloc, așadar, este recomandat să o faci, mai degrabă, în mediul rural, unde poți avea condiții mai potrivite pentru această procedură.
Prin urmare, profită de această perioadă și cumpără din piață toate fructele și legumele pe care dorești să le consumi la iarnă, sub diverse forme. Astfel, vei avea garanția că ai suficiente variante dintre care poți alege pentru mesele de prânz sau cină.
Sursa foto: Freepik