Egiptul a renunțat la ceea ce a prezentat ca fiind „Proiectul secolului”. Cea mai mică piramidă din Giza ar fi trebuit placată cu granit, însă în cele din urmă proiectul a fost abandonat din teama că acest obiectiv istoric ar putea fi afectat sau modificat.
Ideea de a placa piramida lui Menkaura cu granit are la bază proiectul original. În vremurile de odinioară, această piramidă trebuia îmbrăcată în granit și nu în calcar. Doar că numai 16-18 straturi de granit au fost instalate, pentru că lucrările au fost oprite din cauza morții lui Menkaura, în jurul anului 2503 î.Hr.
Din cauza condițiilor meteo, mai multe straturi au dispărut, iar în prezent doar șapte mai sunt pe piramidă. Autoritățile din Egipt au luat decizia de a îmbrăca întreaga piramidă în granit, însă proiectul a fost unul controversat. Deși a fost prezentat ca fiind „Proiectul secolului”, în cele din urmă recent s-a luat decizia de a fi suspendat.
„Comitetul de revizuire a piramidei Menkaura s-a opus în unanimitate reinstalării blocurilor de granit cu rol de înveliș, împrăștiate la baza piramidei încă de acum câteva mii de ani”, a transmis comitetul într-un comunicat de presă.
Din cadrul acestui comitet face parte și Zahi Hawass, un fost ministru al Antichităților din Egipt. El a afirmat că proiectul a fost suspendat deoarece ar fi fost imposibil de stabilit locul în care trebuia amplasat fiecare bloc de granit, iar folosirea cimentului ar distruge piramida.
„Ceea ce vreau să spun este să nu vă faceți griji, piramidele din Giza sunt în siguranță și nu li se va întâmpla nimic. Oameni de pretutindeni mă sună, îmi trimit scrisori, e-mailuri. Ei sunt îngrijorați. Nu fiți deloc îngrijorați, piramidele sunt în siguranță și nimeni nu se poate atinge de piramida lui Menkaura”, a declarat Zahi Hawass, citat de Digi24.
Cele mai citite articole
„În arheologie, nu trebuie să te grăbești. Dacă te grăbești, vei distruge situl. Este important pentru orice fel de lucrare care se va face în situl piramidelor să se realizeze mai întâi un studiu, care ne va spune apoi ce să facem”, a adăugat Zahi Hawass.
Piramidele din Giza, cel mai popular obiectiv turistic din Egipt
Piramidele din Giza sunt cel mai popular obiectiv turistic al țării. Peste 14 milioane de oameni le vizitează anual, iar tururile de aici reprezintă principalul punct de interes pentru milioane de oameni care vizitează anual această țară cu o istorie atât de fascinantă.
Faima piramidelor face ca ele să poată fi văzute în numeroase filme și jocuri. Printre cele mai cunoscute filme sunt Mumia (The Mummy 1999, 2001 și 2008, cu Brendan Fraser și Rachel Weisz în roluri principale) și Regele Scorpion (2002, 2008, 2012). Dincolo de asta, când vine vorba despre jocurile video există o gamă variată, din care cei pasionați pot alege. Ca jocuri populare se remarcă Anubis II, Assassin’s Creed Origins, Lara Croft and the Temple of Osiris ori cele din seria Tomb Raider.
În plus, istoria Egiptului este adesea redată în jocuri de casino online, existând zeci de titluri care aduc un omagiu „leagănului civilizației” din vremurile de odinioară. Cât privește piramidele din Giza, acestea sunt un simbol important din slotul Around the World, creat de compania Endorphina. În acest joc de pacanele gratis disponibil și cu mize reale, utilizatorii pot descoperi și alte minuni ale lumii de odinioară, cum ar fi Colosseumul din Roma sau Marele Zid Chinezesc.
Istoria bogată pe care Egiptul o are este exploatată așadar de autorități, o dovadă în acest sens fiind investițiile făcute constant în situri arheologice. Constant au loc descoperiri noi, iar istoria și turismul se îmbină perfect în Egipt.
Sursa foto canva.com