Home Evenimente De ce Arsenal va câștiga titlul în acest sezon de Premier League. Tunarii vor avea parte de o stagiune istorică

De ce Arsenal va câștiga titlul în acest sezon de Premier League. Tunarii vor avea parte de o stagiune istorică

by GetLokal.ro

Arsenal este unul dintre cele mai titrate cluburi din Anglia și asta nu se va schimba prea curând. Cu toate acestea, tunarii nu au mai reușit să câștige titlul din sezonul 2003/2004 atunci când la cârma echipei se afla legendarul Arsene Wenger. Atunci, clubul a reușit să încheie sezonul fără nicio înfrângere și să primească porecla de „invincibilii”, una dintre cele mai puternice echipe din istoria Premier League

De atunci însă a urmat o perioadă dificilă pentru club. Sigur că a mai fost finala de UEFA Champions League jucată de Arsenal în următorul sezon și un succes în Cupa Angliei, cea mai veche competiție de fotbal din lume, însă mutarea pe noul stadion (Emirates Stadium) a adus un buget mai redus, iar performanțele pe teren au avut de suferit. 

Această scădere a bugetului a avut drept consecință aducerea constantă a unor tinere talente pe care Arsenal nu era capabilă să le țină la club pentru că jucătorii primeau mereu oferte mai bune din alte părți care erau greu de refuzat. Drept urmare, a secat izvorul de trofee.

Însă în acest sezon pare să fi venit schimbarea cu adevărat, odată cu sosirea la cârma echipei a lui Mikel Arteta, o legendă a clubului și cel care a fost unul dintre cei mai importanți căpitani din istoria recentă a tunarilor.

Arteta nu are mare experiență ca antrenor însă ce a reușit să acumuleze cât a fost secundul lui Pep Guardiola la Manchester City l-a ajutat enorm. Cei care pariază pe meciurile din Premier League au putut observa cât de bine arată tunarii în acest sezon, însă pot ei să meargă până la final și să ia totul? Cel mai probabil da și iată de ce.

Cele mai citite articole

De ce Arsenal va cuceri titlul în acest sezon. Trei argumente pentru „tunarii” lui Mikel Arteta

  • Mikel Arteta

Spaniolul este unul dintre cei mai buni antrenori din Premier League și nimeni nu mai poate să nege asta în acest punct. Spaniolul a demonstrat deja în acest sezon de ce este capabil și nu mai poate fi contestat. Fiind deja în al treilea sezon complet la Arsenal, spaniolul a răsplătit încrederea conducerii în el cu un joc cu adevărat spectaculos și o poziție de lider pe care doar Arsenal o mai poate pierde. Arteta a învățat meserie de la legendarul Pep Guardiola, considerat de mulți cel mai bun antrenor din toate timpurile și asta se simte. Jocul lui Arsenal este unul modern, cu un pressing agresiv, pattern-uri de pase rapide și scurte și o așezare compactă pe teren.

  1. Lotul

Lotul celor de la Arsenal arată extraordinar și se pare că nici accidentările nu îi pot răni pe tunari în această stagiune. Când s-a accidentat Gabriel Jesus, părea să fie un moment de cotitură în sezon, însă nu a fost cazul. Eddie Nketiah i-a luat locul și s-a descurcat excelent, iar tânărul Balogun, aflat împrumut în Franța face senzație acolo și este pregătită să revină și el la club în vară.

Așadar, Arsenal este cea mai puternică echipă din Anglia și poate să câștige titlul în acest sezon.

sursa foto: unsplash.com

Cele mai citite articole

You may also like