Home Viata sanatoasa Cum scapi de vergeturi – tratament naturist

Cum scapi de vergeturi – tratament naturist

by GetLokal.ro

Sunt foarte putine persoane care se pot lauda cu faptul ca nu se confrunta absolut deloc cu problema inesteticelor vergeturi. Fie ca sunt determinate de crestere, de o ingrasare rapida sau de o crestere brusca a masei musculare, vergeturile le chinuie pe majoritatea femeilor, dar nu ii ocolesc nici pe barbati. Desi cea mai buna metoda de lupta cu vergeturile este prin preventie si exista foarte putine remedii cu adevarat eficiente odata ce s-au instalat, tratamentele naturiste ajuta, totusi, la imbunatatirea aspectului pielii, mascand, astfel, neplacutele „brazde” de pe piele. Azi vorbim despre 6 remedii naturale impotriva vergeturilor pe care iti recomandam sa le incerci, insa cu multa rabdare si perseverenta pentru ca rezultatele se vad doar in timp.

Uleiul de cocos

Grasimile din uleiul de cocos au numeroase beneficii pentru sanatate, printre care si capacitatea de a imbunatati elasticitatea pielii, de a creste regenerarea celulara si de a lupta cu infectiile. Maseaza-ti pielea cel putin o data pe zi cu ulei de cocos si insista pe zonele afectate de vergeturi.

Uleiul de argan

Datorita triterpenoidelor si antioxidantilor naturali, uleiul de argan are o putere extraordinara de vindecare. Aplicat pe vergeturi, ajuta la estomparea lor, hranind in acelasi timp pielea, marindu-i elasticitatea si stimuland regenerarea celulara. Uleiul de argan poate fi gasit usor in aproape orice farmacie sau magazin cu produse naturiste.

Albusul de ou

Aminoacizii din albusul de ou patrund prin epiderma si ajuta la elasticizarea pielii si la vindecarea vergeturilor. Bate doua albusuri de ou pana obtii o spuma si apoi aplic-o pe zonele afectate. Las-o sa actioneze pana se usuca, apoi clateste cu apa calduta si apoi aplica ulei de argan sau de cocos. Ideal ar fi sa folosesti oua de tara sau oua organice pentru a beneficia la maxim de proprietatile lor. Poti folosi acest tratament zilnic sau chiar de doua ori pe zi.

Daca ai intrat de ceva timp in batalie cu vergeturile stii deja ca e nevoie de exfoliere regulata pentru rezultate bune, indiferent ce tratament ai folosi. O varianta foarte eficienta de scrub este un amestec de doua parti de zahar cu o parte ulei de masline. Adauga o lingura de suc de lamaie sau cat e nevoie pentru ca scrubul sa ajunga la consistenta dorita. Acizii din lamaie ajuta la inlaturarea celulelor moarte si stimuleaza regenerarea celulara. Foloseste scrubul cel putin de 2-3 ori pe saptamana.

Felii de cartofi

Chiar daca pare un remediu ciudat, vitaminele si mineralele din cartofi sunt excelente pentru mentinerea sanatatii pielii si pentru stimularea regenerarii celulare. Taie un cartof (preferabil organic) in felii groase si freaca zonele afectate de vergeturi. Lasa zeama din cartof sa patrunda in piele pentru cel putin 15 minute si apoi clateste cu apa calduta. Poti face acest tratament zilnic.

Aloe vera

Daca ai o planta de aloe in casa, nu o mai tine degeaba in fereastra! Rupe din frunze si goloseste gelul pentru a-ti trata vergeturile. Aloe vera are o putere extraordinara de vindecare si e folosita de mii de ani in tratamente pentru par, piele si unghii, dar si in tratarea ranilor. O poti folosi zilnic. Tot ce trebuie sa faci este sa tai frunzele pe lungime si sa aplici gelul din interior pe zonele afectate.

Tu ce metode naturale de tratare a vergeturilor folosesti?

You may also like