Sportul este esențial pentru un stil de viață sănătos, astfel că este important să investești timp în forma ta fizică, indiferent de tipul de mișcare pe care îl practici. Dacă ești o persoană împătimită a mersului la sală, dacă obișnuiești să alergi sau să practici ciclism ori vreun joc sportiv, prima grijă este echipamentul pe care îl folosești și, mai ales, pantofii sport pe care îi porți.
Pe piață se găsesc o varietate de modele de încălțăminte pentru sport, însă trebuie să știi ce și cum să alegi, astfel încât să se potrivească nevoilor tale. Confortul este cuvântul de bază, astfel că trebuie să te asiguri că pantofii pe care îi cumperi special pentru a face mișcare nu te vor bate, strânge sau răni.
De ce anume trebuie să ții cont când mergi să-ți cumperi pantofi sport? Îți oferim un scurt ghid care să te ajute în acest sens.
Alege mărimea potrivită
Forma, calapodul sau talpa pot fi diferite, deși la prima vedere ar putea părea că nu există elemente care să deosebească pantofii sport. Important este ca atunci când mergi să-i probezi să te simți bine în ei. Ai grijă să îți cumperi mărimea potrivită. Cere întotdeauna perechea și fă câțiva pași prin magazin pentru a putea observa cât sunt de confortabili. Nu-i cumpăra dacă te strâng sau te jenează în vreun fel, pentru că în momentul în care vei face mișcare lucrurile se vor înrăutăți.
Evită să-i cumperi de pe internet
Nu comanda sub nicio formă încălțăminte sport de pe internet. Riști ca mărimea să nu ți se potrivească! Cel mai indicat atunci când vrei să-ți cumperi pantofi pentru antrenament este să mergi într-un magazin cu articole sportive, să probezi și să ai grijă să faci câțiva pași pentru a vedea exact cum se simt picioarele tale. Poți căuta online pe www.fashionhouse.ro modele care să-ți fie pe plac și ulterior să mergi să le încerci.
Probează-i cu picioarele obosite
Un alt truc pentru confortul picioarelor tale în timpul antrenamentelor îl reprezintă cumpărăturile făcute seara. Pe timpul zilei, după multe ore de mers, te vei resimți, iar picioarele tale vor avea tendința de a se umfla ușor. La fel se va întâmpla și după ce depui efort la sală sau pe teren. Indicat este să probezi încălțămintea sport seara, căci în caz contrar riști să simți disconfort când membrele tale inferioare vor se mări ușor din pricina oboselii.
Pune preț pe calitate
Un alt aspect important atunci când alegi pantofii de sport este calitatea. Nu face rabat de la tot ceea ce ține de materiale superioare pentru încălțămintea ta. Ai grijă ca pielea să respire, ca încălțările să nu te strângă și să îți ofere tot confortul de care ai nevoie atunci când faci mișcare. La outlet Puma găsești o gamă largă de pantofi sport pentru toate tipurile de antrenamente, important este să știi cum să-i alegi. Nu trebuie să cheltuiești o avere, mai ales că acest gen de încălțăminte se uzează destul de repede și este nevoie să fie înlocuită periodic. Verifică talpa să fie ușoară și ca pânza din care sunt confecționați să îți lase piciorul să respire, dacă îi folosești la sală. În cazul în care ai nevoie de pantofi sport pentru alergare, atunci ai grijă ca aceștia să diminueze cât mai mult impactul cu solul și să îți ofere stabilitate, fără a fi, însă, rigizi.
Primul criteriu este tipul de antrenament pe care îl practici, asta pentru că pantofii de sală diferă de pantofii pentru alergat ori de cei cu care mergi pe terenul de fotbal. Indiferent de sportul pe care îl practici, mărimea lor trebuie să fie în primul rând potrivită, iar mai apoi este esențial să te simți confortabil atunci când îi porți. Nu uita să încerci să îi probezi cu picioarele umflate pentru a te asigura că nu te vor strânge după câteva zeci de minute de purtare.