„Trăim şi înţelegem cu adevărat numai vârsta pe care o avem. Deși adunăm în <muzeul> personal prelungiri culturale ale generaţiilor mai vechi. Și în această moștenire primită cu fiecare an trăit adăugăm sentimente, întâmplări, proiecte”, spun reprezentanții unui muzeu bucurestean despre care este posibil sa nu fi auzit.
Se află la Casa Filipescu-Cesianu și a deschis porțile pentru public înca din decembrie 2016. Este vorba despre Muzeul Vârstelor – o inițiativă a Muzeului Municipiului Bucuresti. Acest muzeu reprezintă povestea fiecăruia dintre noi, de la copilărie la senectute. Este primul proiect expozițional al unui muzeu cu profil de antropologie urbană din România.
Cele mai citite articole
Muzeul ne arată o poveste atât despre intimitate, cât și despre evoluția raporturilor dintre generații în ultimii trei sute de ani, pentru mediul urban românesc, având Bucureștiul drept studiu de caz.
Pe generatii
Muzeul Vârstelor este o proiecție despre cum ar fi arătat o zi din viața noastră, din secolul al XVIII-lea până în present (metaforic vorbind – sau poate nu, arata cum ar arata o zi din viata ta daca ai fi altcineva…). Și mai ales despre cum a evoluat această zi simbolică în istorie, cu fiecare generație. Prin urmare, bucureștenii, și nu numai ar trebui să știe că această clădire –Casa Filipescu-Cesianu (1892) –reprezintă amenajarea unei reşedinţe mai vechi, din perioada anilor 1846–1850 şi este una dintre puţinele locuinţe aristocratice ale Bucureştilor din La Belle Epoque, rămasă fidelă proiectului iniţial. În această reşedinţă au locuit câteva familii din aristocraţia românească, precum Iancu Filipescu şi Maria Ghica Filipescu. Constantin Cesianu extinde această reşedinţă aristocratică având sprijinul arhitectului Leonida Negrescu.