Home Calatorii Cum ajung în Delta Dunării și cum o vizitez?

Cum ajung în Delta Dunării și cum o vizitez?

by Dinu Alexandra

Destinație de vacanță unică în Europa, Delta Dunării și-a câștigat faima printre turiștii români și străini prin peisaje inedite. Cel mai frumos apus se vede din barcă, pe canalele Deltei. Nuferii și pelicanii completează tabloul naturii. Găsim în țara noastră singura deltă fluvială din lume, un patrimoniu universal cu peste 1200 de specii de plante și peste 100 de specii de pești. Locul atrage anual sute de mii de turiști care vin să admire flora și fauna, să facă drumeții și plimbări cu șalupa, să se relaxeze la pescuit și să deguste din preparatele din pește specifice zonei.

Viața localnicilor din Deltă înseamnă apă de jur împrejur, pescuit și turism rural. În Delta Dunării accesul este naval, iar ca turist ajungi doar cu barca, șalupa, pasagerul sau îți urci mașina pe bac.

Cum se ajunge în Delta Dunării?

Primul pas pentru a vizita Delta Dunării este să ajungi în orașul Tulcea. Cea mai simplă modalitate este mașina personală, însă există și varianta microbuzelor pentru cei care pleacă din capitală, care circulă pe ruta București – Tulcea. O altă opțiune este să luați trenul până în gara Tulcea. Până aici, nimic nu este complicat, căci vei poposi într-un oraș turistic, ce are un port de vizitat și destul de multă istorie. Dacă ai timp să zăbovești prin Tulcea, o poți face, căci i se spune “orașul celor șapte coline”, toate cu deschidere la Dunăre. Poți vizita Muzeul de Științe ale Naturii Delta Dunării sau moscheea Azizie.

Odată ajuns în Tulcea, sunt două opțiuni pentru a poposi efectiv în Deltă. Pasagerul, catamaranul sau șalupa rapidă sunt cele mai populare opțiuni, însă este nevoie de rezervare. Puteți lua o șalupă pe care să o închiriați. Spre Sulina, de exemplu, pasagerul pleacă din Tulcea la ora 13:00 și are opriri în toate localitățile de pe drum. Același tip de pasagere efectuează trasee și spre celelalte din Deltă, precum Chilia, Mila 23 sau Sfântu Gheorghe. Programul cu plecările este pus la dispoziția turiștilor, online. Se poate ajunge și cu mașina, însă doar în unele localități din Deltă, cu trecere cu bacul. De precizat, este faptul că la Tulcea se plătește o taxă de acces în Biosferă pentru cei care aleg să vină cu autoturismul personal.

Locuri de vizitat în Deltă

Murighiol

Cea mai apropiată localitate de Tulcea, la doar 36 kilometri distranță, este Murighiol, comună formată din șapte sate: Colina, Dunavățu de Jos, Dunavățu de Sus, Plopul, Sarinasuf, Uzlina și Murighiol. Odată ajunși aici, turiștii se pot bucura de Laguna Razim-Sinoe, pot face plimbări cu barca pe lacul Murighiol, pot vizita ruinele orașului antic Halmyris, care datează din secolele I-IV d. Tot aici există mai multe lacuri sărate, cu nămoluri terapeutice, ape ce au fost declarate rezervații naturale. Desigur, nu lipsește pescuitul.

Sfântu Gheroghe

La capătul celălalt, în cel mai îndepărtat punct al Deltei, pornind din Tulcea, se află localitatea Sfântu Gheorghe. Se spune chiar că ar fi „la capătul lumii”, chiar punctul cel mai estic al Deltei, pe brațul cu același nume. Ineditul locului este dat de faptul că turiștii găsesc cel mai fin nisip de pe întreg litoralul. Plaja din Sfântu Gheorghe este renumită pentru că aici se văd Dunărea și Marea Neagră laolaltă. Sat vechi de pescari, întinderea dintre ape își așteaptă turiștii cu numeroase activități inedite, dar și cu bucate din pește specifice locului. Găsești cazare în Sfantu Gheorghe la căsuțe și te poți bucura de peisaje spectaculoase. Pe lângă pescuit și plimbările lungi cu barca, de unde poți admira cel mai frumos apus, fauna și flora sunt unice în această zonă. Specii de păsări protejate, precum pelicani sau nuferi, papură și salcii, toate creionează un tablou perfect pentru o vacanță de vis în Delta Dunării.

Nici mâncarea nu este deloc de neglijat în Sfântu Gheorghe și în toate localitățile Deltei, mai ales dacă ești iubitor de pește și de preparate din pește. Găsești crap, șalău sau știucă, icre preprate în casă și alte bunătăți specifice.

Jurilovca

Și Jurilovca este de vizitat dacă te afli în zonă. Situată la 55 de kilometri depărtare de Tulcea, localitatea este cel mai important centru de pescuit din toată Delta Dunării și adună cea mai mare comunitate de pescari. Locuitorii de aici sunt lipoveni și își câștigă traiul din pescuit și din turismul rural. De la Jurilovca, turiștii pot ajunge cu ușurință la Gura Portiței, cu un vapor care pleacă de trei ori pe zi pe acest traseu și înapoi.

Turiștii care vin în Delta Dunării sunt cuceriți de peisaje, de natura sălbatică, de speciile de păsări și de nuferii și papura ce înconjoară toate cele trei canale. Să pescuiești la apus într-o barcă poate fi extrem de relaxant chiar și pentru cei care, odată ajunși în Deltă, pun pentru prima dată mâna pe o undiță. Dacă mai adaugi și preparatele gustoase din pește și ospitalitatea localnicilor, vei dori să revii și să repeți experiența vacanței în rezervație.

Cele mai citite articole

Cele mai citite articole

You may also like