România este recunoscută la nivel zonal și global pentru destinațiile sale turistice inegalabile. De la castelul Bran și zona Bran-Moeciu, Brașov și Poiana Brașov, Sinaia și zona Văii Prahovei până la spectacolul florei și faunei din Delta Dunării, bisericile din Moldova, cetatea Sighișoarei sau cea a Sibiului. Numai că, în țara noastră sunt multe alte locuri care merită vizitate și care abia încep să se facă cunoscute.
Printre ele se numără Vatra Dornei, unde se reface vechiul casino Romania care are aceeași arhitectură precum cea a locației mult mai celebre din Baden Baden (Germania), localitatea Mândruloc, cu celebrul Rozariu sau Rudaria, cu morile sale de apă. România turistică își dezvăluie în fiecare an o nouă perlă, ce abia așteaptă să fie descoperită de cei dornici să se bucure de frumusețea ei.
Destinații turistice inegalabile, cunoscute în toată lumea!
România este vizitabilă din orice punct al granițe, fiindcă frumusețile sale sunt la tot pasul. Munte, câmpie, mare – toate formele de relief sunt prezente în această regiune, ceea ce contribuie la crearea unui spectacol vizual încântător pentru turiști. În partea de munte, Brașovul ocupă primul loc (Poiana sa fiind căutată în perioada de iarnă de amatorii de sporturi pe zăpadă). Valea Prahovei îmbie atât vara, cât și iarna călătorii dornici să descopere localitatea regală Sinaia (unde se află Castelul Peleș), Azuga, Predeal și Bușteni – zone ideale pentru drumeții și relaxare.
Castelele și cetățile medievale românești sunt la mare preț pe harta oricărui turist. Periplul poate începe cu cetatea Râșnovului și legendarul castel Bran, apoi poate continuă cu cetatea Sighișoara, castelul Corvinilor, cetatea de la Biertan și se poate opri la vechiul amplasament al Sarmisegetuzei. Spectacolul oferit de Transfăgărășan și Transalpina îi poartă pe căutătorii comorilor turistice românești în inima munților Carpați spre Sfinx, Babele sau Vârfu’ Omu.
Porțile Deltei Dunării le sunt deschise celor care caută minunile florei și faunei acestei zone protejate și declarată “bun internațional” de către UNESCO. Cazanele Dunării, spectacolul Porților de Fier și “Podul lui Dumnezeu” trebuie văzute de orice călător în drumul sau către Deltă. România este cunoscută și pentru mănăstirile sale (în special cele din Moldova, nestemată fiind Voronețul), dar și pentru bisericile sale fortificate și cele maramureșene. Curtea de Argeș este un loc în care orice vizitator dornic de a cunoaște istoria României trebuie îndrumat.
Lista locurilor speciale din această zona a Europei de Est este lungă, printre ele regăsindu-se zone din Transilvania (Viscri este unul dintre cele mai cunoscute sate din regiune), cascadele Bigar și Beușnita, Lacul Roșu, Lacul Sfânta Ana, Vulcanii Noroioși sau Cimitirul Vesel de la Săpânța. Peșterile românești trebuie să completeze intinerariul oricărui turist dornic să descopere România, prima pe listă trebuind să fie Peștera Urșilor.
Nu trebuie ocolite nici Salina Turda, barajul de la Vidraru, stânele de la Jina (Sibiu) sau lacul Bâlea. Iar drumul călătorului dornic să afle din ce în ce mai multe minuni românești trebuie să se abată și prin cetățile istorice, foste capitale de țară, așa cum sunt Alba Iulia, Iași, Târgoviște și București. Frumusețile adevăratei Românii se găsesc la fiecare pas, nefiind trecute toate pe hărțile turistice.
Explorează România minunilor încă necunoscute!
Se poate spune că țara noastră continuă să uimească, pentru că zi de zi sunt descoperite noi locuri care trebuie cunoscute și vizitate. Iar minunile (naturale sau creații ale omului) continuă să surprindă și să farmece în egală măsură. Zona Clujului (Valea Fizeșului) le oferă călătorilor zona Sic, în care mlaștinile creează un spectacol vizual încântător. Tot în această zona se găsește și Grădina Zmeilor, un loc aparte în care legendele se îmbină cu frumusețile naturii.
Biserica din Pustietate (Petrești, Satu Mare), complexul lacustru Berzeasca (Caraș Severin), pădurea Hoia-Baciu (Cluj-Napoca), Rozariul de la Mândruloc (Arad), morile de apă din zona Rudăriei (Caraș-Severin), Laguna Albastră de la Aghireș (Cluj) sau Satul Scufundat (Geamăna, Alba) sunt doar câteva dintre locurile care ar trebui să se regăsească pe lista celor ce vizitează România.
Tunelul Iubirii (Caransebeș – Băutari), Lacul Albastru (Baia Sprie), Lacul Vaida (Dobrești, Bihor), Cheile Nerei (Caraș- Severin), Lacul fără Fund (Siriu, Buzău) sau cetatea Enisala (Tulcea) pot definitivă lista minunilor din România. Fiecare zonă din țara noastră reprezintă o comoară istorică, naturală sau cultural, ce abia așteaptă să fie descoperită și oferită lumii întregi.
România este un spectacol în sine, atunci când este privită prin ochii unui călător – surprinzător este cuvântul care o poate descrie cel mai bine. Printre contraste, frumusețile locurilor scot în evidență faptul că această parte a lumii a fost concepută pentru a le oferi celor îndrăgostiți de natură un loc în care să își odihnească mintea și sufletul.