Nume precum Vincent van Gogh, Leonardo da Vinci ori Rembrandt au rămas în istorie prin picturile realizate, care au ajuns să fie vândute pe milioane de dolari.
Așadar, iată care sunt cei mai cunoscuți pictori din istorie:
1. Vincent Van Gogh – A trăit între 1853 și 1890 și lucrările sale, care conțineau culori vii și un impact emoțional puternic, au avut o mare influență asupra artei secolului al XIX-lea. El a realizat peste 2.000 de opere de artă, dintre care aproximativ 900 au fost picturi. Prima mare operă din cariera sa a fost „Mâncătorii de cartofi”, dar poate cea mai cunoscută este „Noapte înstelată”, rămasă în istorie și în zilele noastre. Alte picturi notabile sunt Portretul doctorului Gachet, Iriși și Camera din Arles. A suferit de boli mintale, iar la un moment dat l-a atacat pe pictorul Paul Gauguin. La vârsta de 37 de ani, Van Gogh s-a sinucis după ce s-a împușcat în umăr cu un pistol în timp ce ieșise să picteze pe un câmp.
2. Leonardo da Vinci – Italianul a trăit între 1452 și 1519 și este unul dintre cei mai cunoscuți reprezentanți ai Renașterii. Nu a fost doar pictor, ci și sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, botanist, anatomist, geolog, cartograf și scriitor. A creat cel mai cunoscut tablou din istorie, Mona Lisa (La Gioconda), ce poate fi văzut la Muzeul Luvru din Paris. De asemenea, Cina cea de Taină este o altă operă cunoscută din cariera sa. Leonardo da Vinci este unul dintre cei mai cunoscuți pictori din istorie, iar operele sale pot fi văzute la Luvru, National Gallery din Londra și la Santa Maria delle Grazie din Milano. De asemenea, fiind atât de cunoscută, pictura Mona Lisa a fost replicată în milioane de exemplare. Ea poate fi văzută pe diverse suveniruri vândute în Paris, unele branduri au lansat colecții de haine cu chipul Mona Lisei, iar această pictură este și un simbol în jocul Da Vinci’s Vault, ce poate fi accesat pe NetBet. Acest joc a fost creat de compania Playtech, iar printre simbolurile care mai pot fi văzute se află Omul Vitruvian și Elicopterul de lemn, alte opere cunoscute ale lui da Vinci.
3. Pablo Picasso – A avut o viață lungă și a murit la vârsta de 91 de ani, în 1973. Activitatea artistică a fost timp de 80 de ani și, pe lângă pictură, a mai conținut sculptură, poezie, desen, grafică, ceramică și multe altele. Printre cele mai cunoscute opere din cariera sa se află Guernica, Les Demoiselles d’Avignon, Chicago Picasso, Three Musicians, Ciencia y caridad, Garcon a la pipe și Massacre in Korea. A fost un activist convins și a fost premiat pentru influența pe care a avut-o pentru promovarea păcii în lume.
4. Rembrandt – Olandezul s-a născut în 1606 și a trăit până în 1669, fiind celebru pentru desenele și gravurile sale. Este autorul a 600 de picturi, 300 de gravuri și peste 2.000 de desene. Tehnica sa era clar-obscură, ceva unic la acel moment, fapt ce i-a adus celebritatea. Printre cele mai cunoscute opere din cariera sa se află De Nachtwacht, De Staalmeesters, The Jewish Bride, Beshazzar’s Feast și Spectacles. Operele sale pot fi văzute și în prezent la Metropolitan Museum of Art din New York, National Gallery din Londra și Rijksmuseum din Amsterdam.
5. Michelangelo – Născut în 1475 și decedat în 1564, Michelangelo este un alt artist de glorie din perioada Renașterii Italiene, care a impresionat prin picturile, desenele și sculpturile realizate. La Sacra Famiglia este una dintre primele sale mari picturi și una dintre cele mai cunoscute. Operele sale pot fi văzute în continuare le Muzeul Vatican și la Galeriile Uffizi din Florența, unul dintre cele mai turistice locuri din Italia.