Îți spune ceva sintagma „fabricare aditivată”? Dacă nu, află că, de fapt, știi cu siguranță ce înseamnă – printare 3D. Da, aceasta este denumirea românească corectă a acestei tehnologii care ne fascinează de ani de zile. Și pentru că devine un hobby din ce în ce mai îndrăgit și în România, ți-am pregătit XXXX lucruri pe care nu le știai despre imprimarea 3D. Adică despre fabricarea aditivată.
1.Printarea 3D este mai veche decât crezi
Fabricarea aditivată – „additive manufacturing” – este văzută ca o tehnologie nouă, ingenioasă, care a apărut în ultimii ani. În realitate, printarea 3D a căpătat o tonalitate mai puternică odată cu anii 2000, când publicul larg a descoperit FDM – fused deposition modeling – și filamentul din nylon. Dar, cu toate acestea, fabricarea aditivată a apărut oficial încă de la sfârșitul anilor 1970, în Franța.
2. Există numeroase de tehnici de printare 3D
De printarea 3D este adesea asociată tehnica FDM – care este, într-adevăr, printre cele mai populare, dar pentru imprimanta 3d poți alege dintr-o varietate de tehnologii: SLS (Selective Laser Sintering), HP Multi Jet Fusion, DMLS (Direct Metal Laser Sintering), SLM (Selective Laser Melting), DLS și multe altele.
De la plastic și până la metal și rășină, avem de ales între zeci de tehnologii și filamente pe care le putem utiliza în imprimarea noastră, în funcție de nevoile și bugetul avut la dispoziție.
3. Fabricarea aditivată nu este doar despre prototipare
Printarea 3D este în principal văzută ca o tehnică de prototipare. Și, deși este, într-adevăr, un mod foarte bun de a face prototipuri rapide și funcționale, scopul ei nu se oprește aici – fabricarea aditivată este din ce în ce mai folosită pentru producerea propriu-zisă a produselor finite.
Un studiu realizat de Sculpteo arată că 51% dintre utilizatorii unei imprimante 3D o folosesc în scopul realizării unui produs finit, și nu doar pentru prototipare.
4. Fabricarea aditivată salvează vieți
Din fericire, fabricarea aditivată a devenit, în ultimii ani, un aliat de încredere în medicină – această tehnologie îi ajută pe medici zi de zi, ajutând la salvarea vieților. Printarea 3D a făcut posibilă crearea în timp record (și de o precizie absolută) a dispozitivelor protetice, a implanturilor, dar și a organelor funcționale, precum rinichii.
De asemenea, printarea 3D a fost o „unealtă” de nelipsit în lunile de pandemie, când a ajutat la producția de măști, combinezoane, viziere și alte echipamente de protecție.
5. Printarea 3D poate produce țesut viu
În strânsă legătură cu punctul de mai sus, aflăm că fabricarea aditivată poate produce țesut viu, iar asta este o reală revoluție în lumea tehnologiilor medicale. Printre „elementele” care pot fi realizate cu ajutorul fabricării aditivate se număra epidermul, vasele de sânge și oasele – medicina regenerativă nu va mai fi niciodată la fel.
6. Fabricarea aditivată te ajută să economisești
Deși vedem adesea fabricarea aditivată ca pe o tehnologie extrem de costisitoare, în realitate, ea te-ar putea ajuta să economisești, accelerând dezvoltarea produsului tău. După cum știm, în afaceri, timpul înseamnă bani.
Iar printarea 3D te ajută să economisești nu doar bani (pentru că nu va mai fi nevoie să angajezi la fel de mult, de exemplu), ci și timp. Te poate ajuta cu prototiparea mult mai rapidă și accesibilă decât cea tradițională, fiind și mult mai precisă.
Și, în final, printarea 3D te poate și imprima, și găzdui. Cum e posibil? Din ce în ce mai multe branduri de încălțăminte și îmbrăcăminte apelează la printarea 3D cu ajutorul Ultimaker sau Formlabs pentru a produce sneakerșii tăi favoriți. Iar în ce privește casele – da: tehnologia de fabricare aditivată este folosită chiar și la scară arhitecturală. Accesibilă, precisă și eficientă, industria imprimării 3D nu încetează să ne surprindă – și suntem siguri că o va face mulți ani de acum înainte.