Alimentația bogată în purine și sănătatea rinichilor: ce merită știut

Ceea ce mâncăm influențează mai mult decât greutatea sau nivelul de energie. Unele alimente lasă în urmă substanțe pe care organismul trebuie să le proceseze și să le elimine, iar rinichii au un rol central în acest proces. Purinele sunt un bun exemplu: puțin cunoscute, dar prezente zilnic în farfurie, ele pot conta atât pentru articulații, cât și pentru rinichi.

Ce sunt purinele și unde le găsim

Purinele sunt compuși naturali prezenți în celulele tuturor organismelor vii, inclusiv în ale noastre. Corpul produce singur o bună parte dintre ele, iar restul vine din alimentație. Când sunt descompuse, rezultă acidul uric, o substanță pe care organismul o elimină în principal prin urină.

Unele alimente au un conținut de purine mai mare decât altele. Pe listă se află organele (ficat, rinichi), carnea roșie, vânatul, unele specii de pește și fructe de mare, precum sardinele, hamsiile sau midiile, dar și extractele de carne și supele foarte concentrate. Legumele bogate în purine, cum ar fi spanacul sau mazărea, nu par să aibă același efect, potrivit studiilor de până acum, iar lactatele degresate sunt asociate chiar cu valori mai mici ale acidului uric. Cele mai multe recomandări nu cer eliminarea completă a acestor alimente, ci porții mai mici și mai rare, mai ales pentru persoanele care au avut deja probleme legate de acidul uric.

Rolul rinichilor în această ecuație

Aproximativ două treimi din acidul uric produs zilnic sunt eliminate pe cale renală, restul prin intestin. Așadar, atunci când rinichii filtrează mai puțin eficient, acidul uric se poate acumula în sânge chiar dacă alimentația a rămas aceeași. Relația funcționează și invers: valorile crescute pe termen lung sunt studiate ca factor care poate contribui la afectarea renală și la formarea calculilor.

Pentru a evalua cât de bine filtrează rinichii, medicii pornesc de obicei de la creatinina serica. Creatinina provine din activitatea normală a mușchilor și este eliminată aproape în totalitate de rinichi, așa că nivelul ei în sânge oferă o imagine indirectă a funcției renale. Pe baza ei se calculează și rata de filtrare glomerulară estimată, un indicator folosit frecvent în practica medicală. Rezultatul se interpretează ținând cont de vârstă, sex, masa musculară și chiar de cantitatea de proteine consumată în zilele dinaintea recoltării.

Nu doar purinele: fructoza, alcoolul și apa

Discuția despre acidul uric s-a extins în ultimii ani dincolo de carne și fructe de mare. Fructoza, prezentă în cantități mari în băuturile îndulcite și în sucurile de fructe, accelerează producția de acid uric în ficat. Alcoolul are un efect dublu: unele băuturi, precum berea, conțin purine, iar alcoolul în general îngreunează eliminarea acidului uric prin rinichi.

Hidratarea contează și ea. Un aport redus de lichide concentrează urina și poate favoriza formarea cristalelor. Pe lângă acestea, greutatea corporală, rezistența la insulină și unele medicamente, cum ar fi anumite diuretice, influențează valorile. De aceea, schimbările de dietă au efect, dar rareori sunt singura piesă din puzzle. Apa simplă rămâne cea mai bună alegere, iar nevoia de lichide crește în zilele călduroase și după efort fizic.

Când merită făcute analizele

Acidul uric crescut nu dă întotdeauna simptome. Mulți oameni au valori peste limită ani la rând fără să știe, până la primul episod de gută: o durere bruscă și intensă, de obicei la degetul mare de la picior, însoțită de umflare și roșeață. Alții află întâmplător, la un control de rutină. Netratate, episoadele se pot repeta și, cu timpul, pot afecta articulația.

Medicul poate recomanda o analiza acid uric mai ales persoanelor cu istoric familial de gută, cu calculi renali, hipertensiune, diabet sau supraponderalitate, dar și celor care consumă frecvent alimentele și băuturile menționate mai sus. Recoltarea se face de regulă dimineața, pe nemâncate, iar cu o zi înainte se recomandă evitarea meselor foarte bogate în carne și a alcoolului, pentru ca rezultatul să reflecte situația obișnuită.

Rezultatele analizelor sunt un punct de plecare, nu un diagnostic. Doar medicul poate pune valorile în context, alături de istoricul și simptomele fiecărei persoane, și poate decide dacă e nevoie de schimbări în alimentație, de investigații suplimentare sau de tratament. Ajustările mici și constante, precum mai multă apă, mai puține băuturi îndulcite și porții moderate de carne, rămân însă un obicei bun pentru oricine.