Modelul „tradițional” al înmormântărilor creștine occidentale poate fi cel pe care îl vedem cel mai adesea în filme sau la televizor, dar asta nu înseamnă că toate servicii funerare din lume sunt la fel. Fie că vorbim despre sicriu, bocitoare, înmormântare sau priveghi, fiecare cultură și religie are propriile lor idei specifice despre modul în care aceste ritualuri trebuie să funcționeze.
De exemplu o înmormântare japoneză implică uneori o ceremonie de ridicare a oaselor în care rudele selectează bucăți de os din cenușă și le plasează într-o urnă. Poate părea ciudat!
Ideile despre moarte și ritualurile ei ne spun multe despre o anumită cultură și despre ceea ce apreciază și crede poporul respectiv. Aceste ritualuri ne ajută să apreciem și să reflectăm asupra perspectivei umane. Și, pe măsură ce lumea se amestecă, din ce în ce mai mulți dintre noi suntem susceptibili să mergem la o înmormântare pentru o persoană de altă cultură sau religie.
1. Africa de Sud
În multe culturi africane, strămoșii morți sunt tratați cu frică și venerație, iar ritualurile funerare sunt un mod de a-ți demonstra respectul. Africa de Sud nu este diferită, dar aspectele tradiționale și moderne ale modului în care sunt jeliți morții s-au contopit, încorporând norocul, venerarea strămoșilor și viața urbană.
Ferestrele unei case în care a murit o persoană pot fi pătate cu cenușă, toate paturile sunt îndepărtate din camera persoanei decedate, astfel încât persoanele aflate în doliu să poată intra și, ocazional, poate avea loc un sacrificiu ritual al unui animal pentru a mulțumi strămoșilor. După înmormântare, toată lumea trebuie să se spele pe mâini când vine de la cimitir acasă, pentru a spăla ghinionul.
Un nou ritual pare, de asemenea, să fi apărut în unele părți ale Africii de Sud: petrecerea „după lacrimi”, care seamănă cu pomenile și parastasele noastre, în sensul că această „petrecere” se întâmplă după înmormântare, implică multă băutură și glume și se concentrează pe mângâierea rudelor mortului și au rolul de a invoca amintirea celor decedați.
2. Mongolia
În Mongolia pre-revoluționară, anumite persoane incinerau lamele și le transformau cenușa în monumente pentru rugăciuni. Conform etnografului Caroline Humphrey, și ritualurile funerare destinate persoanelor decedate sunt, de asemenea, complicate, influențate de gândirea budistă și de viața modernă.
Cultura mongolă este renumită, împreună cu cea tibetană, pentru „înmormântarea cerului”, care lasă trupul decedatului într-un loc înalt neprotejat pentru a fi expus vulturilor care urmează să îl devoreze. Obiceiul face parte dintr-o perspectivă budistă, Vajrayana, care arată cât de nesemnificativ este trupul după moarte. Dar acest lucru nu este valabil pentru toată lumea: o înregistrare a unei înmormântări mongole recente în afara Ulaanbaatarului arată că sunt practicate și înmormântările în pământ, într-un sicriu acoperit cu roșu și negru, culorile doliului. Mormântul este înconjurat de lapte, orez și nisip curat.
Pe măsură ce un mongol moare, obiectele de valoare care îi pot convinge să zăbovească pe pământ sunt îndepărtate sau date, astfel încât să fie pregătite pentru renaștere.
