Home Stiri locale Duel încins pe San Siro, în optimile UCL. Antonio Conte se întoarce la Milano!

Duel încins pe San Siro, în optimile UCL. Antonio Conte se întoarce la Milano!

by GetLokal.ro

Sub conducerea antrenorului Stefano Pioli, AC Milan a cunoscut o adevărată renaștere. Au contribuit și jucătorii de top de pe San Siro, așa cum sunt Mike Maignan, Theo Hernandez, Sandro Tonali sau Olivier Giroud. Cu ajutorul unui mix ideal de tinerețe și experiență, Milan a reușit să câștige în 2022 un titlu istoric, venit după 11 ani de “secetă“ pe plan intern.

După succesul din campionat, milanezii au avut ocazia să joace și în grupele Ligii Campionilor. Trupa lui Pioli nu a dezamăgit și s-a calificat de pe poziția secundă, din grupa din care au mai făcut parte Chelsea, RB Salzburg și Dinamo Zagreb. În optimi, “rossoneri“ vor avea de înfruntat un vechi oponent de gală. Este vorba despre Antonio Conte, fostul manager al rivalilor de la Inter. Conte o antrenează, în prezent, pe Tottenham Hotspur.

Antonio Conte, adversar necruțător pentru AC Milan

Prima manșă a “dublei“ dintre AC Milan și Tottenham Hotspur, din optimile UEFA Champions League 2022-2023 se va disputa pe San Siro, în data de 14 februarie, de la ora 22:00. Pariorii nu pot rata un pariu pe Champions League care să includă această partidă. Victoria lui AC Milan este cotată cu 2,25, în vreme ce un succes al englezilor are cota 3,25. Remiza este cotată și ea cu 3,30.

Se anunță, așadar, o partidă echilibrată și foarte încinsă, iar principala problemă pentru AC Milan va fi reprezentată chiar de antrenorul celor de la Tottenham. Este vorba despre Antonio Conte, tehnicianul pe care l-a mai înfruntat de 14 ori, de-a lungul carierei sale. Conte a câștigat nu mai puțin de 10 dintre astfel de dueluri! Au fost înregistrate și trei remize, iar singura victorie a Milanului în fața lui Conte a fost cea din octombrie 2020, când Ibrahimovic a reușit o dublă în duelul AC Milan – Inter 2-1. 

Cele mai citite articole

Conte a pregătit-o pe Inter Milano, rivala celor de la AC Milan, în sezoanele 2019-2020 și 2020-2021, înainte de a se întoarce în Anglia, acolo unde a mai antrenat-o și pe Chelsea, între 2016 și 2018. Italianul este considerat un manager de elită, având în palmares titluri de campion atât în Anglia, cât și în Italia. Conte a făcut-o campioană pe Inter în 2021, înainte de a pleca la Tottenham, spre furia fanilor lui AC Milan. 

Pentru italieni, duelul cu Spurs se anunță foarte dificil și prin prisma istoricului confruntărilor dintre cele două echipe. Ele s-au întâlnit într-o dublă din Cupa UEFA, disputată în 1972, iar Spurs a câștigat cu 2-1 acasă și a remizat, scor 1-1, pe San Siro. A doua confruntare directă a fost tot în faza optimilor UEFA Champions League din 2011. A fost atunci 0-0 pe White Hart Lane, iar Tottenham și-a asigurat calificarea în urma succesului din tur, scor 1-0. 

Așadar, dubla dintre AC Milan și Tottenham se anunță a fi una foarte interesantă, îndeosebi datorită rivalității dintre formația lui Pioli și tehnicianul lui Spurs. Nu uita să mizezi cu responsabilitate și să ții cont că aceste cote pot să se modifice până la startul partidei de pe San Siro!

Sursa foto: Pixabay.com

Cele mai citite articole

You may also like