Home Evenimente Cat se da darul la nunta in 2019?

Cat se da darul la nunta in 2019?

by Dinu Alexandra

Vara, o bună parte din bugetul tău ajunge în buzunarele prietenilor și ale rudelor care te invită să iei parte la unul dintre cele mai importante momente din viață: nunta. Machiajul, coafura și ținuta pe care le vei adopta pentru această ocazie sunt și ele consumatoare de bani, așa că nu este de mirare că primirea unei invitații de nuntă îți va face adrenalina să crească!

Cât trebuie, însă, să oferi „în dar” la astfel de evenimente? Cum stabilești suma corectă, fără a pune în plic nici prea mult, nici prea puțin? Îți spunem noi cât se dă darul la nuntă în 2019!

Stabilește contravaloarea darului în funcție de legătura pe care o ai cu mirii

Gradul de apropiere față de cuplul care se căsătorește este un factor important în stabilirea cadoului de nuntă. În general, regula este cât se poate de simplă: cu cât ai o legătură mai strânsă cu mirele și/sau cu mireasa, cu atât suma oferită în cadrul evenimentului ar trebui să fie mai mare.

Frații, finii, verișorii sau prietenii foarte apropiați sunt doar câțiva dintre cei care se află „în prima linie” și care, ca atare, vor trebui să primească din partea ta cadouri mai consistente. Pentru petrecerile de nuntă la care participi sub formă de „obligație”, poți aloca un buget mai mic. Totuși, atunci când stabilești contravaloarea darului de nuntă, ține cont și de veniturile tale. Nu ai vrea ca bucuria participării la un asemenea eveniment să fie umbrită de grija banilor până la următorul salariu.

Oferă un dar în concordanță cu specificul evenimentului

Specificul evenimentului este un alt criteriu care contează în stabilirea cadoului de nuntă. Știm cu toții că, deși se practică „darul în plic” atât la nunți, cât și la botezuri, vorbim despre sume diferite în funcție de fiecare tip de eveniment. Concentrându-ne asupra nunților, apar următoarele dileme: cât oferim la nunțile care celebrează anumite etape ale căsătoriei? Dar la cununia civilă?

Ei bine, dacă la ceremonia religioasă – care, de cele mai multe ori, este succedată de o petrecere de pomină –  moda banilor în plic nu va dispărea prea curând, lucrurile sunt ceva mai simple când vorbim despre nunta de argint, nunta de aur și alte evenimente de acest gen.

În oricare dintre aceste ocazii este suficient să alegi un cadou deosebit pe care să-l oferi cuplului. Poate fi vorba despre diverse accesorii pentru casă, de daruri personalizate, simbolice sau chiar de bijuterii. La fel trebuie să procedezi și la cununia civilă, unde darul în plic este, în majoritatea cazurilor, opțional.

Câți bani dai la nunțile la care nu participi?

Lipsa timpului, barierele geografice sau pur și simplu preferințele și motivele personale pot conduce la o situație des întâlnită în cazul nunților: neprezentarea la evenimente, compensată, însă, printr-o sumă de bani oferită ulterior mirilor.  Într-o astfel de situație, cadoul bănesc oferit va fi mai mic decât în cazul în care ai participa la petrecere, deoarece mirii nu vor plăti pentru tine meniul.

Așadar, efortul tău financiar va fi mai scăzut. Dacă alegi să le trimiți banii prin diverse metode, dar chiar și atunci când îi vei oferi personal, ține cont de o regulă de etichetă: mica atenție va fi însoțită întotdeauna de un buchet de flori pentru mireasă. Floraria online Floria din Timișoara poate fi un ajutor de încredere atunci când vrei să-i feliciți pe viitorii miri!

Prestanța locației trebuie să se reflecte în darul de nuntă?

În ceea ce privește stabilirea darului de nuntă în funcție de locație, părerile sunt împărțite. În timp ce unii sunt de acord cu faptul că aceste crește sau scade în funcție de prestigiul și condițiile oferite de locația evenimentului, alții spun că locația este strict alegerea mirilor și nu ar trebui să se reflecte în suma din plic. Ca atare, decizia îți aparține!

Pe lângă toate aceste sfaturi, poți apela la site-urile care îți calculează suma pe care ar trebui să o oferi la nuntă, introducând detalii despre coordonatele evenimentului.

Cele mai citite articole

Cele mai citite articole

You may also like