Chirurgia estetica este considerata de multi dintre noi drept parte a lumii moderne, asociata cu dezvoltarea aparaturii medicale. Implanturile mamare cu silicon din motive estetice sau ca reconstructie in urma unor boli grave, rinoplastia sau interventiile de vaginoplastie, necesare de multe ori dupa nastere, sunt astazi interventii obisnuite. Oricat ar parea de ciudat, primele marturii istorice ale chirurgiei estetice dateaza din Inaintea erei noastre.
Primele interventii de reconstructie a nasului sunt mentionate in Papyrusul Edwin Smith, o transcriere a unui text medical egiptean vechi, unul dintre cele mai vechi tratate chirurgicale cunoscute, datat in anii 3000 – 2500 i.Hr. Tehnica chirurgicala de reconstructie a fost transmisa apoi in India pana in anul 800 i.Hr.
Sushruta a fost un medic care a adus contributii importante in domeniul chirurgiei plastice si a cataractei in secolul al VI-lea i.Hr. Lucrarile medicale ale lui Sushruta si Charaka, initial scrise in sanscrita, au fost traduse in limba araba in timpul califatului Abbasid in anul 750 d.Hr. Traducerile au intrat in Europa. In Italia, familia Branca din Sicilia si Gaspare Tagliacozzi (Bologna) se familiarizeaza cu tehnicile lui Sushruta.
Medicii britanici au calatorit in India pentru a vedea cum sunt realizate rinoplastiile prin metode indiene. Rapoartele privind rinoplastia indiana efectuate de un anume Kumhar Vaidya au fost publicate in revista Gentleman’s Magazine in 1794. Joseph Constantine Carpue a petrecut 20 de ani in India studiind metodele locale de chirurgie plastica. Carpue a reusit sa efectueze prima operatie majora de rinoplastie in lumea occidentala in anul 1815. Instrumentele descrise in Sushruta Samhita au fost imbunatatite ulterior in lumea occidentala.
Romanii au efectuat, de asemenea, interventii de chirurgie plastica in scop cosmetic. Este vorba despre tehnici simple, cum ar fi repararea urechilor deteriorate, in jurul secolului I i.en. Din motive religioase, nu au disecat nici oameni, nici animale, astfel incat cunostintele lor s-au bazat in intregime pe textele predecesorilor lor greci. Cu toate acestea, Aulus Cornelius Celsus a lasat unele descrieri anatomice surprinzator de precise, dintre care unele, cum ar fi studiile sale despre organele genitale si scheletul uman – prezinta un interes deosebit pentru chirurgia plastica.
In 1465, cartea lui Sabuncu, descrierea si clasificarea hipospadiasului a fost mai informativa si mai actualizata. Localizarea mucoasei uretrale a fost descrisa in detaliu. In Europa, la mijlocul secolului al XV-lea, Heinrich von Pfolspeundt a descris un proces „de a face un nas nou pentru cel caruia ii lipseste in intregime, dupa ce i-a fost devorat de caini”, folosindu-se de grefe de piele luate de pe brat. Cu toate acestea, din cauza pericolelor asociate cu interventiile chirurgicale, in special cele care implica capul sau fata, chirurgia plastica a devenit o obisnuinta abia in secolele XIX si XX.
Pana la utilizarea anesteziei, interventiile chirurgicale care implicau tesuturi sanatoase au implicat dureri mari. Aparitia infectiei in urma interventiilor chirurgicale a fost redusa prin introducerea de tehnici sterile si dezinfectanti. Inventia si utilizarea antibioticelor, incepand cu sulfonamida si penicilina, a reprezentat un alt pas important in chirurgia electiva.
In 1793, François Chopart a efectuat prima operatie de reconstructie a unei buze inferioare folosind piele de pe gatul pacientului. Cativa ani mai tarziu, in 1814, folosind aceeasi procedura, chirurgul englez Joseph Carpue a operat un militar ce si-a pierdut nasul din cauza tratamentelor cu mercur. Imediat dupa, apare lucrarea chirurgului german Carl Ferdinand von Graefe intitulata „Rhinoplastik”.
