Mobilarea unei bucătării mici nu este o sarcină ușoară, dar cu puțină creativitatea și planificare inteligentă, poți transforma un spațiu restrâns într-o oază de eficiență și frumusețe. Deși spațiul limitat poate duce la o senzație de aglomerație și disconfort, există câteva trucuri de mobilare și design interior care te pot ajuta să exploatezi fiecare centimetru disponibil.
Indiferent că ești proprietarul unei case mici sau te confrunți cu spațiul limitat dintr-un apartament de bloc, trucurile pe care ți le propunem în continuare vor aduce o schimbare semnificativă în modul în care folosești acest spațiu vital din casă.
- Optează pentru electrocasnice integrate
Sunt concepute pentru a se potrivi perfect în designul și aspectul general al bucătăriei tale. Disimulate discret în dulapuri sau în alte piese de mobilier de bucătărie, creează un spațiu aerisit și estetic, ușurând în același timp fluxul operațiunilor de gătire.
De exemplu, poți alege să situezi cuptorul clasic la nivelul ochilor, pentru mai mult confort, într-un corp de mobilier special conceput. Deasupra sa, își poate găsi locul un model integrat de cuptor cu microunde.
Dacă ai o familie numeroasă și pregătești cantități mai mari de mâncare, apelează la serviciile unui congelator mai mic, vertical, în care poți păstra pentru mai mult timp alimentele, dar și mâncarea gătită.
- Păstrează un aspect minimalist
Minimalismul în bucătărie implică simplificarea și reducerea la esențial a designului, mobilierului, a culorilor și obiectelor decorative. Este important să te gândești la funcționalitate și organizare pentru a crea un spațiu practic și plăcut vizual.
Păstrează suprafețele de lucru cât mai curate și organizate posibil, evitând acumularea de unelte pentru gătit sau aparate electrocasnice inutile și evită supraîncărcarea suprafețelor. Folosește mobilier cu spații integrate pentru a păstra lucrurile organizate, investește în soluții de depozitare inteligente și nu lăsa obiectele de uz zilnic răspândite, pentru a evita dezordinea.
- Alege soluții de iluminare simple și eficiente
Pentru a crea o atmosferă generală plăcută în bucătărie, poți utiliza iluminatul ambiental. Folosește plafoniere, spoturi sau lămpi suspendate simple. Alege corpuri de iluminat cu design simplu și modern, pentru a se potrivi cu aspectul minimalist.
Evită supraîncărcarea bucătăriei cu prea multe corpuri de iluminat. Gândește-te la funcția fiecăruia și plasează-le în locuri strategice, pentru a ilumina zonele de lucru. Astfel, trebuie să asiguri vizibilitate optimă atunci când pregătești alimentele pe blatul de lucru.
Cele mai citite articole
Cele mai eficiente pentru această activitate sunt baghetele cu LED-uri și spoturile montate sub corpurile suspendate. Pentru cele mai bune rezultate, este recomandat să le alegi pe cele care emit o lumină albă, clară și puternică.
- Folosește piese extensibile de mobilier
Aceasta poate fi o soluție excelentă pentru a maximiza spațiul disponibil și pentru a-l face multifuncțional și eficient.
O masă extensibilă poate fi o alegere excelentă pentru o bucătărie mică. Poți să o folosești ca spațiu de lucru atunci când ai nevoie și să o pliezi sau să o extinzi pentru micul dejun sau o cină rapidă. Există multe modele de mese extensibile care se potrivesc perfect într-un spațiu mic.
Corpurile de mobilier modulare, care pot fi personalizate și rearanjate în funcție de nevoile tale, îți permit să le ajustezi în funcție de spațiul disponibil și să le adaptezi nevoilor pe care le ai.
O altă soluție ingenioasă pe care o poți utiliza sunt scaunele pliante. Ele pot fi depozitate într-un colț atunci când nu sunt folosite sau amplasate în jurul mesei la micul dejun, prânz sau cină.
- Utilizează rafturi suspendate deschise
Încadrându-se în stilul minimalist, rafturile deschise pot fi o soluție eficientă pentru organizarea și, de ce nu, expunerea diverselor obiecte și ustensile de bucătărie. Poți pune în aceste rafturi colecția de cărți de bucate, cea de farfurii, cupe și pahare, ustensile de bucătărie sau alimentele neperisabile, cum ar fi conservele, sticlele cu ulei sau condimentele.
Dacă nu ai spațiu suficient în sertare și dulapuri, folosește rafturile deschise pentru a depozita tigăi, cratițe, cuțite și alte ustensile de gătit. În acest caz, asigură-te mai întâi că polițele sunt prinse temeinic în perete și că pot susține greutatea vaselor depozitate.
Cu aceste sfaturi, poți să faci din mica ta bucătărie un spațiu plin de funcționalitate și stil. Nu uita că fiecare centimetru pătrat contează, așa că fii creativ și găsește soluții adaptate nevoilor familiei tale.
Sursa foto: Shutterstock