Aproape oricine își dorește să fie propriul său șef și să-și câștige independența financiară. De cele mai multe ori, persoanele care vor să devină antreprenori încep cu un PFA, și, abia pe măsură ce afacerea crește, iau în considerare că au nevoie de o formă juridică ceva mai avantajoasă. În țara noastră, cea mai populară formă de organizare a firmelor este societatea cu răspundere limitată (SRL), dar există posibilitatea de a înregistra și alte tipuri de entități juridice. Primul pas pentru înființarea unei firme presupune pregătirea unui set de acte ce vor fi depuse la Oficiul Registrului Comerțului din zona unde societatea își va desfășura activitatea. Iată care sunt principalele documente de care ai nevoie pentru demararea procedurilor:
1. Cerere de verificare disponibilitate şi/sau rezervare firmă
Unul dintre lucrurile pe care trebuie să le faci la început pentru deschiderea unui firme este verificarea disponibilității denumirii. Formularul poate fi descărcat de pe site-ul ONRC și completat cu trei variante de denumiri pentru viitoarea ta firmă, în ordinea preferințelor. Ține cont că denumirea unei societăți în nume colectiv sau a uneia în comandită simplă trebuie să cuprindă numele a cel puțin unuia dintre asociați, însă, în cazul SRL, se poate compune dintr-o denumire proprie. Dacă este cazul, poate fi necesar și un acord pentru utilizarea denumirii, conform art.39 din Legea nr. 26/1990.
2. Solicitare de înregistrare în Registrul Comerțului
Formularul trebuie completat de către reprezentantul viitoarei firme în scopul înregistrării la Registrul Comerțului și pentru a prezenta opisul de documente ce sunt depuse pentru înființarea societății.
3. Documentul care atestă dreptul de folosință asupra sediului social
Persoana care intenționează să-și deschidă o firmă trebuie să completeze o cerere care atestă dreptul de folosință asupra spațiului cu destinație de sediu social. Pentru utilizarea unui imobil în acest sens, trebuie să se încheie și un contract de închiriere sau un contract de comodat. De asemenea, dacă sediul social este într-un apartament, atunci va fi nevoie și de un formular cu semnături de la toți vecinii cu care locuința respectivă are pereți comuni.
4. Actul constitutiv
În dosarul ce trebuie depus la Oficiul Registrului Comerțului, trebuie inclus și un act constitutiv, în original. Modele pentru redactarea acestui document se găsesc pe site-ul ONRC. Actul constitutiv trebuie să conțină datele de identificare ale asociaților, forma de organizare, denumirea societății, obiectul de activitate principal și cele secundare, specificarea sediului social, desemnarea administratorului, capitalul social și cota-parte de participare a asociaților la profit și pierdere.
5. Dovada depunerii capitalului social
Capitalul social al unei firme trebuie să fie de minim 200 de lei, divizat în părți sociale a căror valoare nominală să fie de cel puțin 10 lei. Dovada privind efectuarea vărsămintelor aporturilor la capitalul social se poate face prin prezentarea foii de vărsământ, a ordinului de plată sau chitanței CEC, pentru aporturile în numerar. În cazul aporturilor în natură, se va face dovada prin titlu de proprietate ori prin raport de evaluare a bunurilor, de altfel obligatoriu în situația unui SRL cu asociat unic.
6. Declarații pe propria răspundere
Fondatorii trebuie să completeze declarații pe propria răspundere din care să reiasă că îndeplinesc toate condițiile legale pentru deținerea acestor titluri. Acestea se vor semna la sediul instituției de stat, în momentul depunerii dosarului de înființare a firmei.
7. Specimen de semnătură
Documentul se completează doar de către reprezentanții societății și se depune la dosarul de înregistrare. Semnătura poate fi dată la ONRC sau certificată în formă autentică la un notar public.
8. Actele de identitate
Fondatorii, administratorii, auditorii persoane fizice sau cenzorii trebuie să depună copii după cartea de identitate ori pașaport, după caz.
9. Declarație privind beneficiarul real al firmei
În scopul prevenirii combaterii spălării banilor și finanțării terorismului, la înmatricularea unei firme se va completa și un formular referitor la beneficiarul real al persoanei juridice.
10. Dovada referitoare la plata tarifului legal
Acest cost reprezintă tariful de publicare în Monitorul Oficial. În cazul înregistrării unei societăți cu răspundere limitată, suma achitată va fi de 122 de lei, indiferent de numărul de asociați.
În general, documentele pentru înființarea unei firme sunt eliberate în termen de 3-4 zile. Dacă ai o idee de afaceri profitabilă și vrei să o pui în practică, află de aici mai multe despre cum îți poți deschide o firmă și ce pași trebuie să urmezi, ca să constitui o societate comercială.